Despre mine
Mădălina ULMEANU

fitoterapeut și aromaterapeut

Licențiată în Aromaterapie și Fitoterapie la Universitatea de Medicină Sorbona Paris Nord din Franța

Prefața și traducerea cărții “Marele ghid de uleiuri esențiale”
– Dr. Fabienne MILLET


Bună!
Numele meu este Mădălina ULMEANU și ajut oamenii să trăiască frumos și sănătos, în armonie cu mintea, corpul, natura și spiritul lor.

Sunt pasionată de plante încă din copilărie, de pe vremea în care făceam ierbare împreună cu mătușa mea, care era biolog. Încă din școala gimnazială m-am dedicat studiului aromaterapiei și fitoterapiei pentru a învăța cum să ajut cât mai mulți oameni să descopere și să beneficieze de proprietățile terapeutice ale acestora. Fiind vorbitoare de limbă franceză academică, am ajuns să fiu printre românii admirați în Franța și să studiez la Paris. Sunt licențiată în Aromaterapie și Fitoterapie la Universitatea de Medicină Sorbona-Paris Nord.

Studiile și formarea continuă mi-au permis să-mi dezvolt o viziune proprie asupra metodelor de a folosi plantele, în toate formele lor. Fiecare client care trece pragul cabinetului meu beneficiază de recomandări de tratament care îmbină rigoarea științifică dobândită în ani de studiu, cu sensibilitate, grijă și empatie.

Consider tratamentele naturale drept complementare celor oferite de către medicina alopată, cu avantajul de a fi fost folosite cu succes timp de milenii.

Misiunea mea cotidiana este sa duc o munca de constientizare asupra bunelor practici mai ales in domeniul Aromaterapiei, sa transmit cunostintele mele si sa impartasesc experienta mea pentru ca toti cei interesati sa se poata bucura de binefacerile acestei medicine complementare in conditii de siguranta.

Obiectivul meu este de a ajuta oamenii și copii să atinga o sănătate bună și o frumusețe naturală pe tot parcursul vieții pentru a trăi frumos și sănătos, în armonie cu mintea, corpul și spiritul lor dar și cu natura și cu tot ce-i înconjoară.  Să aduc oameni în cabinet, să-i educ să apeleze și la metode complementare și non-invazive pe baza de plante. Alierea medicinei tradiționale cu tehnologia modernă din zilele noastre deschide noi căi de abordare și noi perspective.  

Plantele medicinale si extractele din plante cu scopuri terapeutice sunt validate pe piata dupa determinarea formelor galenice adaptate in urma unor controale de calitate riguroase. Le putem include in medicina complementara si alternativa. Actualmente, cererea mondiala in domeniul medicinei pe baza de plante si ingrijire naturista este in continua crestere. 

Artemisia este o întreprindere care are ca domenii de activitate Cabinetul de Aromaterapie și Fitoterapie prin care recomand plante aromatice și medicinale în funcție de antecedente medicale sau patologii, dar și magazinul NATURAL PARIS, care se ocupă cu comercializarea și distribuția exclusivă pe România a 10 mărci de cosmetice BIO, uleiuri esențiale, produse de fitoterapie, produse pentru casă, fabricate în Franța.  

Experiența mea

din octombrie 2023

Profesor Fitoterapie Clinică și Aromaterapie in cadrul DU Phytothérapie clinique et Aromathérapie la Facultatea de Medicina Sorbona -Paris Nord

2023-2027

Cercetare doctorală la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Carol Davila

Martie 2019

Prefață, traducere și publicarea lucrării MARELE GHID DE ULEIURI ESENȚIALE de dr. Fabienne Millet, editura Curtea Veche.

Mai 2017

Am efectuat studii de specializare profesională Florame în Aromaterapie- Paris, despre uleiuri esențiale de primăvară și vară și am participat la ateliere practice, ghidată de către Doctorul Fabienne Millet.

Feb. 2017

Am efectuat studiile de formare profesională Florame în Aromaterapie- Paris despre uleiurile esențiale de toamnă-iarnă, și am participat la ateliere practice, îndrumată de către Doctorul Fabienne Millet

Nov. 2016

Am efectuat studiile de formare profesională Florame în Aromaterapie- Paris despre uleiuri esențiale și cum să le combini și am participat și la diferite ateliere practice, îndrumată de către Doctorul Fabienne Millet.

Martie 2010

Am primit diploma care atestă absolvirea studiilor de nivel III în Aromaterapie, organizate de Florame, la Paris, îndrumată de Doctorul Fabianne Millet

Feb. 2010

Am primit diploma care atestă absolvirea studiilor de nivel II în Aromaterapie, organizate de Florame, la Paris, îndrumată de doctorul Fabianne Millet.

Dec. 2009

Am primit diploma care atestă absolvirea studiilor de nivel I în Aromaterapie, organizate de Florame, Paris, îndrumată de doctorul Fabianne Millet.

August 2008

Am efectuat studii de formare în Cosmetică Biologică organizate de către Florame, în Saint-Remy-de-Provence.

2006

Am fondat Natural Paris, o societate de distribuție selectivă de produse franțuzești certificate BIO (uleiuri esențiale, gemoterapie, complexe de plante proaspete, tincturi, îngrijire, cosmetice pe bază de uleiuri esențiale, etc).

LISTA LUCRARILOR STIINTIFICE ELABORATE SI PUBLICATE
2023 – Este în curs de publicare prima carte de Aromaterapie și Gemoterapie pentru copii din România
2019 – Marele Ghid de uleiuri esentiale, dr. Fabienne MILLET, editura Curtea Veche- 504
pagini, prefata si traducere Madalina ULMEANU

COMUNICARI STIINTIFICE
2023 – 14, 15, 16 Iunie
Nutriterra International Congress on Precision Nutrition & Precision Security in the digital era
Madalina ULMEANU – Metabolic disorders in menopause. Practical cases and complementary
solutions from Aromatherapy and Phytotherapy spectrum.
2023 – 25 Mai
Bucharest Leaders’ Summit, Senatul Romaniei, sectiunea de Wellbeing
Madalina ULMEANU, Importanta Aromaterapiei pentru sanatate.
2023 – 20 si 21 Mai
Congresul international de Aromaterapie clinica aplicata – ECA- Essence of Clinical
Aromatherapy Seminar, The Royal Botanic Gardens, Edinburgh, Scotia
2023- 22 Septembrie
Camera de Comert si Industrie a Frantei –CCIFER
Madalina ULMEANU conferinta Care sunt beneficiile uleiurilor esentiale si cum ne ajută ele la
starea noastră de mai bine ? Uleiuri esntiale recomandate in viața de zi cu zi si folosirea lor.
2022 – 30 Septembrie si 1 Octombrie
Congresul international de Aromaterapie si Fitoterapie clinica, Phyt’Arom Grasse, Franta
2019 – 4 si 5 Octombrie
Congresul international de Aromaterapie si Fitoterapie clinica, Phyt’Arom Grasse, Franta

Echilibrează-ți corpul, mintea și spiritul, cu o abordare holistică asupra sănătății!

Despre identitatea vizuală
Artemisia Paris - Cabinet Aromaterapie și Fitoterapie

Logo a fost creat de marele artist MIRCEA CANTOR, iubitor al tradiției și culturii romanești, al plantelor și al botanicii, o persoană polivalentă, laureat printre altele al premiului Marcel Duchamps, Centre Pompidou, Paris. Mircea a ales pelinul, plantă magică cu 7 frunze, cifra sfântă, folosită și de călușari care ne trimite la folclorul românesc. Denumirea ei latină este ARTEMISIA VULGARIS, cu ecouri în mitologia greacă. De asemenea în franceză, pelinul, ARMOISE sună foarte chic parisian. El locuind la Paris, eu făcând studiile la Sorbona, a vrut să păstrăm ceva și din Franța- ARTEMISIA PARIS, dar și să utilizăm o planta atât de semnificativă pentru români precum pelinul.